Un curs de nota 100 din toate punctele de vedere, de la modul în care a fost structurat, tradus, pauzele interactive, surprizele pregătite pentru participanți până la felul în care e prezentat de către Dr. Steve Sanet. Un om de nota 100 alături de cei doi colegi ai noștri Alexandra și Alexandru care au făcut posibil ca acest curs să se desfășoare în România!

După parcurgerea primelor 2 module din acest program nu pot spune decât că sunt nerăbdător să mă reîntâlnesc cu colegii și Dr. Sanet, o mulțime de informații noi și utile predate într-un mod cu totul captivant în care zilele au trecut de parcă au fost ore. Mulțumim pentru posibilitatea de a învață de la unul dintre cei mai buni și profesioniști din domeniul osteopatiei și nu numai!

Sebastian

Kinetoterapeut

O experiență inițiatică și deopotrivă științifică, așa apreciez cursurile de Osteopatie craniană și viscerală susținute de Dr. Steve Sanet la București.
Materialul de curs înglobează informațiile mai multor școli și curente din osteopatie și simplifică, prin vasta experiență clinică, demersul terapeutic.
Îmbinarea spiritului științific cu prezența și intuiția terapeutică reașeză terapia manuală mai aproape de sufletul celor ce au nevoie de ea.
Dr. Sanet își urmează menirea și se sprijină pe valorile perene ale științei și spiritului uman.
Un curs minunat ca și Dr Steve Sanet!

Victor

Kinetoterapeut

Dragilor, dacă poza nu e clară, nu e bai, important pentru mine este că a fost un curs clar, s-a făcut și mai tare lumină în zonele cu ceață, a fost o clasă cu super prof, super colegi, cu onestitate, drag și veselie, cu o "Sophie" minunată, deschizătoare de drum, cu placintă delicioasă și cu tortul preferat. Cu experiențe și terapii extra, pentru care vă mulțumesc!
Sunteți foarte faini toți! Doamne ajută să continuăm tot așa!

Elena

Atmosfera din sala de clasă a fost o îngemănare interesantă între:

  • o atmosferă ideală de terapie unde te simți pe mâini bune, ai încredere că ceea ce se întâmplă este spre folosul tău și te simți pus pe primul plan, precum și
  • una dintre cele mai captivante maniere de predare întâlnite până acum.

Informațiile prezentate sunt eliberate de orice balast care nu are aplicabilitate practică, totul este gândit astfel încât să obții maximum de efect cu minimum de complicații și discomfort. Este o chintesențializare a tratamentului care nu are cum să apară decât atunci când există o solidă experiență clinică în spate întrețesută cu o ardentă pasiune pentru osteopatie.

Dr. Sanet îți arată arta lui, construită pe tehnici esențializate pentru ca și tu să te simți suficient de inspirat și puternic să începi să îți construiești măiestria ta.

Deși ai putea crede că un astfel de curs cu un asemenea profesor ar putea să fie intimidant, este tocmai contrariul. Îți vine să îți sufleci mânecile și să pornești la treabă. 

Alexandra

Ceau Alexandra ! Vreau să-ți mulțumesc pentru ceea ce ai creat . Faptul că ai reusit să-l atragi pe Dr. Steve Sanet în România este un mare câștig pentru doritorii de informații de calitate, dar și mai mult este un mare plus pentru sistemul de învățământ.
Mii de mulțumiri Dr. Sanet care prin jovialitatea și entuziasmul lui în a preda, a reusit în doar 2 module să-mi schimbe viziunea și abordarea terapeutică. România are nevoie de astfel de oameni pasionați de la care să învățăm sa tratăm pacientul în întregimea sa ca și trup, minte și spirit.
Abia aștept să va revăd la următorul curs .

Daniel Roszus

Fiziokinetoterapeut

Am participat la acest curs. Super experiență, super profesor, super traducătoare!

Florentin Doltu

Tehnician Maseur

Organizatoarea Alexandra a descoperit o perla rară - Dr. Sanet!

Ne a propus un curs dinamic cu o abordare simplă și clară a științei corpului uman. Noi, participanții, ne-am lăsat purtați de energia și entuziasmul lui.

Merci, Profesor - sunteți cel mai bun profesor, iar noi - cei mai buni studenți !!!

Angela

Un curs intensiv, un profesor pasionat și implicat cum nu am mai întâlnit, atmosfera foarte plăcută, organizare ireproșabilă. Abia aștept modulul următor!

Adela Simion

A fost un curs care mi-a dat claritate...explicit pe înțelesul tuturor..interesant, cu multă practică...Am avut parte de un profesor pasionat de ceea ce face și poate transmite cunoștințele în cea mai frumoasă formă...am rămas foarte mulțumită de acest curs ...cu o traducătoare inimoasă si foarte buna...🤗🙏😘 Recomand celor care sunt interesați în a-și aprofunda cunoștințele și nu numai lor, ci și celor care doresc o altă direcție... să vina sa încerce pentru ca merită.

Rodica

Terapeut Craniosacral

Am venit la acest curs cu emoții. Mă frământau tot felul de îndoieli: dacă nu o să înțeleg, dacă nu o să simt, dacă nu o să fie timp de practică?
Dr. Sanet le-a risipit. Cursul a fost clar si concis, iar când vreunul dintre cursanți a avut o întrebare, Dr.Sanet a răspuns căutând noi moduri de a explica. Tehnicile ne-au fost prezentate pe noi înșine, profesorul nostru aplicându-le cu răbdare pe toți cursanții. Și mai important decât toate ne-a îndemnat să simțim. Dar cum? Prin încrederea pe care ne-a insuflat-o în noi înșine. La acest curs am învățat, am râs și am simțit. De abia aștept să o fac din nou!

Alexandru